Proaspeții părinți sunt adesea încercați de multe probleme în primele luni de viață, însă una dintre cele mai importante este referitoare la colicile la bebeluși. De cele mai multe ori, aceștia apar în jurul celei de-a șasea săptămâni de viață a nou-născutului și sunt echivalente cu perioada în care cel mic plânge necontrolat, nu reușește deloc să doarmă și este constant agitat. Astfel, pentru cei care trec pentru prima dată prin aceste stări, perioada în care apar colici la bebeluși poate fi una extrem de stresantă și lipsită de odihnă pentru părinți. Dat fiind valul mare de informații care vin din toate părțile au făcut ca colicii să fie considerați o boală când de fapt este vorba despre un proces în care sistemul digestiv se acomodează cu noul regim alimentar. Clubul Bebelușilor sare imediat în ajutorul tuturor părinților pentru a-i ajuta să gestioneze aceste momente agitate din viața copiilor lor.
De ce apar colicii la bebeluși?
Principalul motiv pentru care apar colici la bebeluși este chiar felul în care se dezvoltă sistemul digestiv făcându-i pe cei mici să reacționeze mai bine sau mai rău. Astfel, dacă sistemul nu reușește să producă cantitatea necesara de fermenți pentru ca procesul de digestie să se desfășoare corespunzător, atunci cel mic începe să simtă acest lucru și să se manifeste în consecință. Mai mult, un alt aspect important în apariția de colici la bebeluși poate fi și metoda de alăptare folosită de mămică sau alăptarea incorectă, referindu-ne aici la poziția în care este ținut copilul atunci când este hrănit.
Cum se manifestă colicii?
Majoritatea părinților pot recunoaște colicii la bebelușii lor deoarece aceștia încep să devină tot mai agitați, mai greu de calmat și plâng constat. Este important de menționat aici faptul că crizele de plâns încep imediat după ce copilul a mâncat și pot să dureze în unele cazuri chiar și două ore. Cel mic devine agitat, nu se liniștește deloc, iar mișcarea continuă a piciorușelor pare chinuitoare. De asemenea, putem să recunoaștem colicile dacă monitorizăm reprizele de plâns ale celor mici. Dacă cel mic plânge de mai mult de trei ore pe zi, pe o perioadă mai lungă de trei săptămâni, atunci înseamnă că are colici.
Cum avem grijă de un bebeluș cu colici?
Știm cu toții cât de greu ne este să ne privim copilașul îndurerat, iar părinții copiilor care fac colici trebuie să fie foarte atenți deoarece perioada aceasta poate fi una foarte agitată și pentru ei și ar putea chiar claca nervos. Există totuși, câteva metode prin care cel mic poate fi calmat și anume: masajul blând pe spate sau pe burtică, compresele cu apă călduță aplicate pe burtica celui mic sau băile cu apă călduță menite să-i liniștească.